Textul Constituției din martie 1923

Constituțiunea României
din 29 Martie 1923

 

adoptată de Adunarea Deputaților și Senat

la 26-27 Martie 1923
sancționată și promulgată de

Majestatea Sa Regele Ferdinand I al
României

la 28 Martie 1923

intrată în vigoare prin publicare în

Monitorul Oficial No. 282

de Joi,  29 Martie 1923

 

(Titlul oficial al textului ce urmează, sub care a fost publicat, este „Constituțiunea României din 29 Martie 1923”. Referirea lui sub titlul prescurtat și modernizat de „Constituția din 1923” este incompletă și incorectă, fiindcă textelor constituționale li se precizează întotdeauna ziua și luna adoptării. După adoptarea integrală de către Adunarea Deputaților și Senat, legea este supusă sancțiunii regale – adică aprobării ei prin semnătura Suveranului – apoi acesta o promulgă, adică, în virtutea puterilor sale executive, dispune trimiterea ei spre publicare și intrare în vigoare. Operația de sancționare a legii nu are sens și nu se poate face decât într-un regim monarhic, în care Regele întrupează suveranitatea Statului. Constituția intră in vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial. Pentru detalii, vedeți lucrarea maestrului Eleodor Focșeneanu„Istoria constituțională a României (1859-2003)”, ediția a III-a, disponibilă gratuit la Google Books, precum și edițiile anterioare din 1992 și 1998, apărute la Editura Humanitas – nota autorului textului electronic)

 

TITLUL I
DESPRE TERITORIUL ROMÂNIEI

 

Art. 1. – Regatul României este un Stat național unitar și indivizibil.

Art. 2. – Teritoriul României este nealienabil.

Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi.

Art. 3. – Teritoriul României nu se poate coloniza cu populațiuni de gintă străină.

Art. 4. – Teritoriul României din punct de vedere administrativ se împarte în județe, județele în comune.

Numărul, întinderea și subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili după formele prevăzute în legile de organizare administrativă.

TITLUL II
DESPRE DREPTURILE ROMÂNILOR

 

Art. 5. – Românii, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea învățământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile și drepturile stabilite prin legi.

Art. 6. – Constituțiunea de față și celelalte legi relative la drepturile politice
determină cari sunt, osebit de calitatea de Român, condițiunile necesare pentru exercitarea acestor drepturi.

Legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condițiunile sub cari femeile pot avea exercițiul drepturilor politice.
Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalități a celor două sexe.

Art. 7. – Deosebirea de credințe religioase și confesiuni, de
origină etnică și de limbă, nu constitue în România o piedică spre a dobândi drepturile civile și politice și a le
exercita.

Numai naturalizarea aseamănă pe străin cu Românul pentru exercitarea drepturilor politice.

Naturalizarea se acordă în mod individual de Consiliul de Miniștri, în urma constatării unei comisiuni, compusă din: primul-președinte și președinții Curții de apel din Capitala Țării, că solicitantul îndeplinește condițiunile legale.

O lege specială va determina condițiunile și procedura prin care străinii dobândesc naturalizarea. Naturalizarea nu are efect retroactiv. Soția și
copiii minori profită, în condițiunile prevăzute de lege, de naturalizarea soțului sau tatălui.

Art. 8. – Nu se admite în Stat nici o deosebire de naștere sau de clase sociale.
Toți Românii, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, sunt egali
înaintea legii și datori a contribui fără osebire la dările și sarcinile publice.

Numai ei sunt admisibili în funcțiunile și demnitățile publice, civile și militare. Legi speciale vor determina Statutul funcționarilor publici.

Străinii nu pot fi admiși în funcțiunile publice decât în cazuri excepționale
și anume statornicite de legi.

Art. 9. – Toți străinii aflători pe pământul României se bucură de protecțiunea dată de legi persoanelor și averilor în genere.

Art. 10. – Toate privilegiile de orice natură, scutirile și monopolurile de clasă sunt oprite pentru totdeauna în Statul Român.

Titlurile de noblețe sunt și rămân neadmise în Statul Român. Decorațiunile străine se vor purta de Români numai cu autorizarea Regelui.

Art. 11. – Libertatea individuală este garantată.

Nimeni nu poate fi urmărit sau perchiziționat, decât în cazurile și după formele prevăzute în legi.

Nimeni nu poate fi deținut sau arestat, decât în puterea unui mandat judecătoresc motivat, care trebuie să-i fie comunicat în momentul
arestării sau cel mai târziu în 24 ore după deținere sau arestare.

În caz de vină vădită, deținerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite în 24 ore și i se va comunica conform aliniatului precedent.

Art. 12. – Nimeni nu poate fi sustras în contra voinței sale dela judecătorii ce-i dă legea.

Art. 13. – Domiciliul este neviolabil.

Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autoritățile competinte, în cazurile anume prevăzute de lege și potrivit formelor de ea prescrise.

Art. 14. – Nici o pedeapsă nu poate fi înființată, nici aplicată decât în puterea unei legi.

Art. 15. – Nici o lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor.

Art. 16. – Pedeapsa cu moarte nu se va putea reînființa afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de răsboi.

Art. 17. – Proprietatea de orice natură precum și creanțele asupra Statului sunt garantate.

Autoritatea publică, pe baza unei legi, este în drept a se folosi, în scop de lucrări de interes obștesc, de subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligațiunea de a desdăuna pagubele aduse suprafeței, clădirilor și lucrărilor existente. În lipsă de învoială despăgubirea se va fixa de justiție.

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică și după o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție.

O lege specială va determina cazurile de utilitate publică, procedura și modul exproprierii.

În afară de expropriere pentru căile de comunicație, salubritate publică, apărarea țării și lucrări de interes militar, cultural și acele impuse de interesele generale directe ale Statului și administrațiilor publice, celelalte cazuri de utilitate publică vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu majoritate de două treimi.

Legile existente privitoare la alinierea și lărgirea stradelor de prin comune precum și la malurile apelor ce curg prin sau pe lângă ele rămân în vigoare în tot cuprinsul Regatului.

Art. 18. – Numai Românii și cei naturalizați români pot dobândi cu orice titlu și deține imobile rurale în România. Străinii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile.

Art. 19. – Zăcămintele miniere precum și bogățiile de orice
natură ale subsolului sunt proprietatea Statului. Se exceptează masele de roci comune, carierele de materiale de construcție și depozitele de turbă, fără
prejudiciul drepturilor dobândite de Stat pe baza legilor anterioare.

O lege specială a minelor va determina normele și condițiunile de punere în valoare a acestor bunuri, va fixa redevența proprietarului suprafeței și va arăta tot de odată putința și măsura în care aceștia vor participa la exploatarea acestor bogății.

Se va ține seama de drepturile câștigate, întrucât ele corespund unei valorificări a subsolului și după distincțiunile ce se vor face în legea specială.

Concesiunile miniere de exploatare, instituite sau date, conform legilor azi
în vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s’au acordat, iar exploatările miniere existente făcute de proprietar numai cât timp le vor exploata. Nu se vor putea face concesiuni perpetue.

Toate concesiunile și exploatările prevăzute în alineatul precedent vor trebui
însă să se conformeze regulelor ce se vor stabili prin lege, care va prevedea ca și maximum de durată al acelor concesiuni și exploatări și care nu va trece de cincizeci ani dela promulgarea acestei Constituțiuni.

Art. 20. – Căile de comunicație, spațiul atmosferic și apele navigabile și flotabile sunt de domeniul public.

Sunt bunuri publice apele ce pot produce forță motrice și acele ce pot fi folosite în interes obștesc.

Drepturile câștigate se vor respecta sau se vor răscumpăra prin expropriere pentru caz de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Legi speciale vor determina limita în care toate drepturile de mai sus vor putea fi lăsate în folosința proprietarilor, modalitățile exploatării, precum și despăgubirile cuvenite pentru utilizarea suprafeței și pentru instalația în ființă.

Art. 21. – Toți factorii producțiunii se bucură de o egală ocrotire.

Statul poate interveni, prin legi, în raporturile dintre acești factori pentru a preveni conflicte economice sau sociale.

Libertatea muncii va fi apărată.

Legea va regula asigurarea socială a muncitorilor, în caz de boală, accidente și altele.

Art. 22. – Libertatea conștiinței este absolută.

Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate și protecțiune întrucât exercițiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri și legilor de organizare ale Statului.

Biserica creștină ortodoxă și cea greco-catolică sunt biserici românești.

Biserica ortodoxă română fiind religia marei majorități a Românilor este biserica dominantă în Statul român; iar cea greco-catolică are întâietatea față de celelalte culte.

Biserica ortodoxă română este și rămâne neatârnată de orice chiriarchie
străină, păstrându-și însă unitatea cu Biserica ecumenică a Răsăritului în privința dogmelor.

În tot Regatul României Biserica creștin ortodoxă va avea o organizație
unitară cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici și mireni.

O lege specială va statornici principiile fundamentale ale acestei organizații unitare, precum și modalitatea după care Biserica își va regulamenta, conduce și administra, prin organele sale proprii și sub controlul Statului, chestiunile sale religioase, culturale, fundaționale și epitropești.

Chestiunile spirituale și canonice ale Bisericei ortodoxe române se vor regula de o singură autoritate sinodală centrală.

Mitropoliții și episcopii Bisericei ortodoxe române se vor alege potrivit unei singure legi speciale.

Raporturile dintre diferitele culte și Stat se vor stabili prin lege.

Art. 23. – Actele stării civile sunt de atribuția legii civile.

Întocmirea acestor acte va trebui să preceadă totdeauna binecuvântarea religioasă.

Art. 24. – Învățământul este liber în condițiunile stabilite prin legile
speciale și întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri și ordinei publice.

Învățământul primar este obligator. În școlile Statului acest învățământ se va da gratuit.

Statul, județele și comunele vor da ajutoare și înlesniri elevilor lipsiți de mijloace, în toate gradele învățământului, în măsura și modalitățile prevăzute de lege.

Art. 25. – Constituțiunea garantează tuturor libertatea de a comunica
și publica ideile și opiniunile lor prin grai, prin scris și prin presă, fiecare fiind
răspunzător de abuzul acestor libertăți în cazurile determinate prin Codicele penal, care nici într’un caz nu va putea restrânge dreptul în sine.

Nici o lege excepțională nu se va putea înființa în această materie.

Nici cenzura, nici o altă măsură preventivă pentru aparițiunea, vinderea sau distribuțiunea oricărei publicațiuni nu se va putea înființa.

Nu este nevoe de autorizațiunea prealabilă a nici unei autorități pentru aparițiunea oricărei publicațiuni.

Nici o cauțiune nu se va cere dela ziariști, scriitori, editori, tipografi și litografi.

Presa nu va fi pusă nici odată sub regimul avertismentelor. Nici un ziar sau
publicațiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.

Orice publicațiune periodică de orice natură va trebui să aibă un director
răspunzător, iar în absența acestuia, un redactor răspunzător. Directorul
sau redactorul vor trebui să se bucure de drepturile civile și politice.
Numele directorului și numele redactorului vor figura vizibil și permanent
în fruntea publicațiunii.

Înainte de aparițiunea publicațiunii periodice, proprietarul ei e obligat a
declara și înscrie numele său la tribunalul de comerț.

Sancțiunile acestor dispozițiuni se vor prevedea prin legi speciale.

Art. 26. – În ce privește publicațiunile neperiodice, răspunzător de scrierile sale este autorul, în lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei răspunde când autorul și editorul nu au fost descoperiți.

La publicațiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, directorul sau
redactorul în ordinea enumerării.

Proprietarul în toate cazurile este solidar răspunzător de plata despăgubirilor civile.

Delictele de presă se judecă de jurați, afară de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:

  1. Delictele ce s’ar comite împotriva Suveranilor țării, Principelui Moștenitor, membrilor Familiei Regale și Dinastiei, Șefilor Statelor Străine și reprezentanților lor;
  2. Îndemnurile directe la omor și rebeliune, în cazurile când nu au fost urmate de execuțiune;
  3. Calomniile, injuriile, difamațiile aduse particularilor sau funcționarilor publici oricari ar fi, atinși în vieața lor particulară sau în cinstea lor personală.

Arestul preventiv în materie de presă este interzis.

Art. 27. – Secretul scrisorilor, telegramelor și al convorbirilor telefonice este neviolabil.

O lege specială va stabili cazurile în cari justiția, in interesul instrucțiunii penale, va putea face excepțiune la dispozițiunea de față.

Aceeaș lege va determina responsabilitatea agenților Statului și a particularilor pentru violarea secretului scrisorilor, telegramelor și convorbirilor telefonice.

Art. 28. – Românii, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, au dreptul de a se aduna pașnici și fără arme, conformându-se legilor cari regulează exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni; întru aceasta nu este trebuință de autorizare prealabilă.

Întrunirile sub cerul liber sunt permise, afară de piețele și căile publice.

Întrunirile, procesiunile și manifestațiile pe căile și piețele publice sunt
supuse legilor polițienești.

Art. 29. – Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, au dreptul a se asocia, conformându-se legilor cari regulează exercițiul acestui drept.

Dreptul de liberă asociațiune nu implică în sine dreptul de a crea persoane
juridice.

Condițiunile în cari se acordă personalitatea juridică se vor stabili prin o
lege specială.

Art. 30. – Fiecare are dreptul de a se adresa la autoritățile publice prin
petițiuni subscrise de către una sau mai multe persoane, neputând însă petiționa decât în numele subscrișilor.

Numai autoritățile constituite au dreptul de a adresa petițiuni în nume
colectiv.

Art. 31. – Nici o autorizare prealabilă nu este necesară pentru a se exercita urmăriri contra funcționarilor publici pentru faptele administrațiunii lor de părțile vătămate, rămânând însă neatinse regulile speciale statornicite în privința miniștrilor.

Cazurile și modul urmăririi se vor regula prin anume lege.

Dispozițiuni speciale în Codicele penal vor determina penalitățile prepuitorilor.

Art. 32. – Nici un Român, fără autorizarea guvernului, nu poate intra în serviciul unui Stat străin, fără ca însuș prin aceasta să-și piardă cetățenia.

Extrădarea refugiaților politici este oprită.

 

TITLUL III
DESPRE PUTERILE STATULUI

 

Art. 33. – Toate puterile Statului emană dela națiune, care nu le poate
exercita decât numai prin delegațiune și după principiile și regulile așezate în Constituțiunea de față.

Art. 34. – Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentațiunea națională.

Reprezentațiunea națională se împarte în două Adunări: Senatul și Adunarea deputaților.

Orice lege cere învoirea a câtor trele ramuri ale puterii legiuitoare.

Nici o lege nu poate fi supusă sancțiunii regale decât după ce se va fi discutat și votat liber de majoritatea ambelor Adunări.

Art. 35. – Inițiativa legilor este dată fiecăreia din cele trei ramuri ale puterii legislative.

Totuș orice lege relativă la veniturile și cheltuelile Statului sau la contingentul armatei trebuie să fie votată mai întâiu de Adunarea deputaților.

Art. 36. – Interpretațiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de
puterea legiuitoare.

Art. 37. – Promulgarea legilor, votate de ambele Adunări, se va face prin
îngrijirea ministerului justiției, care va păstra unul din originalele legilor votate, iar al doilea original se păstrează de Arhivele Statului.

Ministrul justiției este și păstrătorul marelui Sigiliu al Statului.

În fiecare an ministerul justiției va publica colecțiunea legilor și regulamentelor, în care legile vor fi inserate purtând numărul de ordine după data promulgării.

Art. 38. – Nici o lege, nici un regulament de administrațiune generală, județeană sau comunală nu pot fi îndatoritoare decât după ce se publică în chipul hotărât de lege.

Art. 39. – Puterea executivă este încredințată Regelui, care o exercită în modul regulat prin Constituțiune.

Art. 40. – Puterea judecătorească se exercită de organele ei.

Hotărârile lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele Regelui.

Art. 41. – Interesele exclusiv județene sau comunale se regulează de către
consiliile județene sau comunale după principiile așezate prin Constituțiune și prin legi speciale.

 

CAPITOLUL I
Despre reprezentarea națională

 

Art. 42. – Membrii Adunărilor reprezintă națiunea.

Art. 43. – Ședințele Adunărilor sunt publice. Regulamentele lor fixează cazurile și modul în cari aceste ședinte pot fi declarate secrete.

Art. 44. – Fiecare din Adunări verifică titlurile membrilor săi și judecă contestațiunile ce se ridic în această privință.

Nici o alegere nu poate fi invalidată decât cu două treimi din numărul membrilor prezenți.

Art. 45. – Nimeni nu poate fi totdeodată membru al uneia și al celeilalte Adunări.

Art. 46. – Deputații și senatorii numiți de puterea executivă într’o funcțiune salariată, pe care o primesc, pierd de plin drept mandatul lor de reprezentanți ai națiunii.

Această dispozițiune nu se aplică miniștrilor și subsecretarilor de Stat. Legea electorală determină incompatibilitățile.

Art. 47. – La începutul fiecărei legislaturi și a fiecărei sesiuni ordinare,
Adunarea deputaților și Senatul aleg din sânul lor pe președintele, vice-președinții și membrii biurourilor, potrivit regulamentelor interioare.

Art. 48. – Orice hotărâre se ia cu majoritate absolută a voturilor, afară de cazurile când prin Constituțiune, legi sau regulamentele Corpurilor legiuitoare se cere un număr superior de voturi.

În caz de paritate a voturilor, propunerea în deliberare este respinsă.
Adunările țin ședinte cu jumătate plus unul din numărul membrilor înscriși
în apelul nominal.

Art. 49. – Voturile se dau prin ridicare și ședere, prin viu grai sau prin
scrutin secret.

Un proiect de lege nu poate fi adoptat decât după ce s’a votat articol cu
articol.

Art. 50. – Fiecare din Adunări are dreptul de anchetă.

Art. 51. – Adunările au dreptul de a amenda și de a despărți în mai multe părți articolele și amendamentele propuse.

Art. 52. – Fiecare membru al Adunărilor are dreptul a adresa miniștrilor interpelări, la care aceștia sunt obligați a răspunde în termenul prevăzut de regulament.

Art. 53. – Oricine are dreptul a adresa petițiuni Adunărilor prin mijlocirea
biuroului sau a unuia din membrii săi.

Fiecare din Adunări are dreptul de a trimite miniștrilor petițiunile ce-i
sunt adresate. Miniștrii sunt datori a da explicațiuni asupra cuprinderii
lor ori de câte ori Adunarea o cere.

Art. 54. – Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de dânsul în cursul exercițiului mandatului său.

Art. 55. – Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate,
în timpul sesiunii, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune,
decât cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant
delict.

Dacă a fost arestat preventiv sau urmărit în timpul când sesiunea era
închisă, urmărirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobării Adunării din
care face parte, îndată după deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.

Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunări este
suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.

Art. 56. – Fiecare Adunare determină, prin regulamentul său, modul după care ea își exercită atribuțiunile.

Art. 57. – Fiecare din Adunări deliberează și ia hotărâri separat, afară de cazurile anume specificate în Constituțiunea de față.

Art. 58. – Orice întrunire a unuia din Corpurile legiuitoare în afară de timpul sesiunii celuilalt este nulă de drept.

Art. 59. – Fiecare din ambele Adunări are dreptul exclusiv de a exercita
propria sa poliție prin președintele ei, care singur, după încuviințarea
Adunării, poate da ordin gardei de serviciu.

Art. 60. – Nici o putere armată nu se poate pune la ușile sau în jurul uneia sau alteia din Adunări fără învoirea ei.

Art. 61. – Legea electorală stabilește toate condițiunile cerute pentru a fi
alegător la Adunarea deputaților și la Senat, incapacitățile și nedemnitățile, precum și procedura electorală.

Art. 62. – Membrii ambelor Corpuri legiuitoare sunt aleși pentru patru ani.

Art. 63. – Diurnele deputaților și senatorilor se stabilesc prin lege.

 

SECȚIUNEA I
Despre Adunarea deputaților

 

Art. 64 – Adunarea deputaților se compune din deputați aleși de cetățenii Români majori, prin vot universal, egal, direct, obligator și secret, pe baza reprezentării minorității.

Art. 65. – Alegerea deputaților se face pe circumscripții electorale.
Circumscripția electorală nu poate fi mai mare decât un județ.

Legea electorală stabilește numărul deputaților de ales în fiecare circumscripție proporțional cu populația.

Art. 66. – Spre a fi eligibil la Adunarea deputaților se cere:

  1. A fi cetățean român;
  2. A avea exercițiul drepturilor civile și politice;
  3. A avea vârsta de douăzeci și cinci ani împliniți;
  4. A avea domiciliul în România.

Legea electorală va determina incapacitățile.

 

SECȚIUNEA II
Despre Senat

 

Art. 67. – Senatul se compune din senatori aleși și din senatori de
drept.

Art. 68. – Toți cetățenii Români dela vârsta de 40 ani împliniți aleg, pe circumscripții electorale cari nu pot fi mai mari decât județul, prin vot obligator, egal, direct și secret, un număr de senatori.

Numărul senatorilor de ales în fiecare circumscripție, care nu poate fi mai
mare decât un județ, se stabilește de legea electorală, proporțional cu
populația.

Art. 69. – Membrii aleși în consiliile județene și membrii aleși în consiliile comunale urbane și rurale, întruniți într’un singur colegiu, aleg, prin vot obligator egal, direct și secret, câte un senator de fiecare județ.

Art. 70. – Membrii camerelor de comerț, de
industrie
, de muncă și de agricultură, întruniți în colegii separate, aleg din sânul lor câte un senator de fiecare categorie și pentru fiecare circumscripție electorală. Aceste circumscripții electorale speciale se fixează de legea
electorală, numărul lor neputând fi mai mare de șase.

Art. 71. – Fiecare universitate alege, din sânul său, prin votul profesorilor săi, câte un senator.

Art. 72. – Sunt de drept membri ai Senatului, în virtutea Înaltei lor situațiuni în Stat și Biserică:

  1. Moștenitorul Tronului dela vârsta de 18 ani împliniți; el însă nu va avea vot deliberativ decât la vârsta de 25 ani împliniți;
  2. Mitropoliții țării;
  3. Episcopii eparhioți ai Bisericilor ortodoxe române și greco-catolice, întru cât vor fi aleși conform legilor țării;
  4. Capii confesiunilor recunoscute de Stat, câte unul de fiecare confesiune, întru cât sunt aleși sau numiți conform legilor țării și reprezintă un număr de peste 200.000 credincioși; precum și reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat;
  5. Președintele Academiei
    Române
    .

Mandatul acestor senatori încetează odată cu calitatea sau demnitatea care le atribue dreptul.

Art. 73. – Devin senatori de drept:

  1. Foștii Președinți de Consiliu, întru cât vor avea o vechime de
    patru ani ca Președinți de Consiliu titulari, și foștii Miniștri
    având o vechime de cel puțin șase ani într’una sau mai multe
    guvernări;
  2. Foștii Președinti ai Corpurilor Legiuitoare cari vor fi
    exercitat această demnitate cel puțin în cursul a opt sesiuni
    ordinare;
  3. Foștii Senatori și Deputați aleși în cel puțin zece
    legislaturi independent de durata lor;
  4. Foștii Primi-Președinți ai Înaltei Curți de Casație
    și Justiție cari au ocupat această funcțiune sau pe aceea
    de Președinte la Casație cinci ani;
  5. Generalii de rezervă și în retragere:
      1. Cari vor fi exercitat comanda unei armate în
        fața inamicului, ca titulari, cel puțin 3 luni.
      2. Cari au îndeplinit funcțiunea de Șef al
        marelui Stat-Major, sau de inspector general
        de armată (comandant de armată), în timp de
        pace, cel puțin patru ani.

    Numărul celor din categoria a doua nu va
    fi mai mare de patru, luați în ordinea
    vechimei, la vacanțe existente;

Art. 74. – Verificarea îndeplinirii condițiunilor senatorilor de drept se
face de o comisiune compusă din Președinții secțiunilor Înaltei Curți de
Casație și Justiție, sub președinția Primului-Președinte al acestei Înalte
Curți.

Constatarea se face din oficiu, la cererea Președintelui Senatului sau a
acelora cari au dreptul.

Președintele Senatului înscrie senatorii de drept pe baza încheierii
Comisiunii. Senatul poate discuta și semnala Comisiunii, spre rectificare,
erorile constatate în stabilirea drepturilor.

Art. 75. – Spre a fi eligibil la Senat se cere:

  1. A fi cetățean român;
  2. A avea exercițiul drepturilor civile și politice;
  3. A avea vârsta de 40 ani împliniți;
  4. A avea domiciliul în România.

Aceste condițiuni, afară de vârstă, se cer și senatorilor de drept.

 

SECȚIUNEA III
Despre Consiliul legislativ

 

Art. 76. – Se înființează un Consiliu legislativ, a cărui menire este
să ajute în mod consultativ la facerea și coordonarea legilor, emanând fie dela
puterea executivă, fie din inițiativa parlamentară, cât și la întocmirea
regulamentelor generale de aplicare a legilor.

Consultarea Consiliului legislativ este obligatorie pentru toate proiectele
de legi, afară de cele cari privesc creditele bugetare; dacă însă, într’un
termen fixat de lege, Consiliul legislativ nu-și dă avizul său, Adunările
pot proceda la discutarea și aprobarea proiectelor.

O lege specială va determina organizarea și modul de funcționare al
Consiliului legislativ.

CAPITOLUL II
Despre Rege și Miniștri

SECȚIUNEA I
Despre Rege

 

Art. 77.Puterile constituționale ale Regelui sunt creditare în linie coborâtoare directă și legitimă a Maiestății Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor.

Coborâtorii Maiestății Sale vor fi crescuți în religiunea ortodoxă a Răsăritului.

Art. 78. – În lipsă de coborâtori în linie bărbătească ai Maiestății Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în vârstă dintre frații săi sau coborâtorilor acestora, după regulele statornicite în articolul precedent.

Dacă nici unul dintre frații sau coborâtorii lor nu s’ar mai găsi în vieață sau ar declara mai dinainte că nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul său dintr’o dinastie suverană din Europa cu primirea Reprezentațiunii naționale, dată în forma prescrisă de art. 79.

Dacă nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 79. – La caz de vacanță a Tronului, ambele Adunări se întrunesc de îndată într’o singură Adunare, chiar fără convocare, și cel mai târziu până în opt zile dela întrunirea lor aleg un Rege dintr’o dinastie suverană din Europa occidentală.

Prezența a trei pătrimi din membrii cari compun fiecare din ambele Adunări
și majoritatea de două treimi a membrilor prezenți sunt necesare pentru a se
putea procede la această alegere.

La caz când Adunarea nu se va fi făcut în termenul mai sus prescris, atunci
în a noua zi, la amiazi, Adunările întrunite vor păși la alegere oricare ar fi numărul membrilor prezenți și cu majoritatea absolută a voturilor.

Dacă Adunările s’ar afla dizolvate în momentul vacanței Tronului, se va urma
după modul prescris la articolul următor.

În timpul vacanței Tronului, Adunările întrunite vor numi o locotenență
regală, compusă din trei persoane, care va exercita puterile regale până la
suirea Regelui pe Tron.

În toate cazurile mai sus arătate votul va fi secret.

Art. 80. – La moartea Regelui, Adunările se întrunesc chiar fără convocare cel mai târziu zece zile după declararea morții.

Dacă din întâmplare ele au fost dizolvate mai înainte și convocarea lor a
fost hotărâtă în actul de dizolvare pentru o epocă în urma celor zece zile,
atunci Adunările cele vechi se adună până la întrunirea acelora cari au a le
înlocui.

Art. 81. – Dela data morții Regelui și până la depunerea jurământului a succesorului său la Tron puterile constituționale ale Regelui sunt exercitate, în numele poporului român, de miniștri, întruniți în consiliu și sub a lor responsabilitate.

Art. 82. – Regele este major la vârsta de optsprezece ani împliniți.

La suirea sa pe Tron, el va depune mai întâiu în sânul Adunărilor întrunite
următorul jurământ: „Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a
menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului”
.

Art. 83. – Regele, în vieață fiind, poate numi o Regență, compusă din trei persoane, care, după moartea Regelui, să exercite puterile regale în timpul minorității succesorului Tronului. Această numire se va face cu primirea Reprezentațiunii naționale, dată în forma prescrisă la art. 79 din Constituțiunea de față.

Regența va exercita totdeodata și tutela succesorului Tronului în timpul minorității lui.

Dacă, la moartea Regelui, Regența nu s’ar găsi numită și succesorul Tronului
ar fi minor, ambele Adunări întrunite vor numi o Regență, procedând după
formele prescrise la art. 79 din Constituțiunea de față.

Membrii Regenței nu intră în funcțiune decât după ce vor fi depus solemn
înaintea ambelor Adunări întrunite jurământul prescris prin art. 82 din
Constituțiunea de față.

Art. 84. – Dacă Regele se află în imposibilitate de a domni, miniștrii, după ce au constatat legalmente această imposibilitate, convoacă îndată Adunările. Acestea aleg Regența, care va forma și tutela.

Art. 85. – Nici o modificare nu se poate face Constituțiunii în timpul Regenței.

Art. 86. – Regele nu va putea fi totdeodată și Șeful unui alt Stat fără consimțământul Adunărilor.

Nici una din Adunări nu poate delibera asupra acestui obiect dacă nu vor fi
prezenți cel puțin două treimi din membrii cari le compun, și hotărârea nu
se poate lua decât cu două treimi din voturile membrilor de față.

Art. 87. – Persoana Regelui este inviolabilă. Miniștrii lui sunt răspunzători.

Nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un
ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act.

Art. 88. – Regele numește și revoacă pe miniștrii săi.

El sancționează și promulgă legile.

El poate refuza sancțiunea sa.

El are dreptul de amnistie în materie politică.

Are dreptul de a ierta sau micșora pedepsele în materii criminale, afară de
ceeace se statornicește în privința miniștrilor.

El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecății, nici a interveni
prin nici un mod în administrația justiției.

El numește sau confirmă în funcțiunile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o nouă funcțiune fără o lege specială.

El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fără să poată
vreodată modifica sau suspenda legile și nu poate scuti pe nimeni de
executarea lor.

El este capul puterii armate.

El conferă gradele militare în conformitate cu legea.

El va conferi decorațiunile române conform unei anume legi.

El are dreptul de a bate monedă conform unei legi speciale.

El încheie cu Statele străine convențiunile necesare pentru comerț,
navigațiune și alte asemenea; însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate
îndatoritoare, trebuie mai întâiu a fi supuse Puterii legislative și aprobate de ea.

Art. 89. – Legea fixează lista civilă pentru durata fiecărei Domnii.

Art. 90. – La 15 Octomvrie a fiecărui an, Adunarea deputaților și Senatul se întrunesc fără convocare, dacă Regele nu le-a convocat mai înainte.

Durata fiecărei sesiuni este de cinci luni.

Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunările fac răspunsurile
lor.

Regele pronunță închiderea sesiunii.

El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinară Adunările.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunări deodată sau numai una din ele.
Actul de dizolvare trebuie să conțină convocarea alegătorilor până în două
luni de zile și a Adunărilor până în trei luni.

Regele poate amâna Adunările; oricum, amânarea nu poate depăși termenul de o lună, nici a fi reînoită în aceeaș sesiune fără consimțământul Adunărilor.

Art. 91. – Regele nu are alte puteri decât acele date lui prin Constituțiune.

CAPITOLUL III
Despre miniștri

 

Art. 92. – Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui,
în modul stabilit prin Constituțiune.

Art. 93. – Miniștrii întruniți alcătuesc Consiliul de Miniștri, care este prezidat, cu titlul de
Președinte al Consiliului de
Miniștri
, de acela care a fost însărcinat de Rege cu formarea guvernului.

Departamentele ministeriale și subsecretariatele de Stat nu se pot
înființa și desființa decât prin lege.

Art. 94. – Nu poate fi ministru decât cel care este român sau cel care a
dobândit naturalizarea.

Art. 95. – Nici un membru al Familiei Regale nu poate fi
ministru.

Art. 96. – Dacă miniștrii nu ar fi membri ai Adunărilor, ei pot lua parte la
desbaterea legilor, fără a avea însă și dreptul de a vota.

La desbaterile Adunărilor prezența cel puțin a unui ministru e necesară.

Adunările pot exige prezența miniștrilor la deliberațiunile lor.

Art. 97. – În nici un caz ordinul verbal sau în scris al Regelui nu poate
apăra pe ministru de răspundere.

Art. 98. Fiecare din ambele Adunări, precum și Regele au dreptul de a cere
urmărirea miniștrilor și a-i trimite înaintea Înaltei Curți de casație și justiție, care
singură, în secțiuni unite, este în drept a-i judeca, afară de cele ce se vor statornici prin
legi în ceeace privește exercițiul părții vătămate și în ceeace privește
crimele și delictele comise de miniștri afară de exercițiul funcțiunii
lor.

Punerea sub urmărire a miniștrilor de către Corpurile legiuitoare nu se
poate rosti decât prin majoritate de două treimi a membrilor de față.

Instrucțiunea se va face de o comisiune a Înaltei Curți de casație,
compusă din cinci membri trași la sorți în secțiuni-unite. Această comisiune are
și puterea de a califica faptele și de a decide sau nu urmărirea.

Acuzarea, înaintea Înaltei Curți de casație și justiție, se va susține prin
ministerul public.

Legea responsabilității ministeriale determină cazurile de răspundere și
pedepsele aplicabile miniștrilor.

Art. 99. – Orice parte vătămată de un decret sau o
dispozițiune semnată sau contrasemnată de un ministru care violează un text expres al
Constituțiunii sau al unei legi, poate cere Statului, în conformitate cu dreptul comun,
despăgubiri bănești pentru prejudiciul cauzat.

Fie în cursul judecății, fie după pronunțarea hotărârii, ministrul poate fi
chemat, după cererea Statului, în urma votului unuia din Corpurile
legiuitoare, înaintea instanțelor ordinare, la răspundere civilă pentru
dauna pretinsă sau suferită de Stat.

Actul ilegal al ministrului nu descarcă de răspundere solidară pe
funcționarul care a contrasemnat, decât în cazul când acesta a atras atenția
Ministrului, în scris.

Art. 100. – Se vor putea înființa Subsecretariate de
Stat.

Subsecretarii de Stat vor putea lua parte la desbaterile Corpurilor
legiuitoare sub responsabilitatea miniștrilor.

CAPITOLUL IV
Despre puterea judecătorească

 

Art. 101. – Nici o jurisdicțiune nu se poate înființa
decât numai în puterea unei anume legi.

Comisiuni și tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de
numire și sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anume procese, fie
civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane.

Art. 102. – Pentru întregul Stat român este o singură Curte de casație și justiție.

Art. 103. – Numai Curtea de casație în secțiuni-unite are dreptul de a
judeca constituționalitatea legilor și a declara inaplicabile pe acelea cari
sunt contrarii Constituțiunii. Judecata asupra inconstituționalității
legilor se mărginește numai la cazul judecat.

Curtea de casație se va rosti ca și în trecut asupra conflictelor de
atribuțiuni.

Dreptul de recurs în casare este de ordin constituțional.

Art. 104. – Judecătorii sunt inamovibili în condițiunile speciale pe cari
legea le va fixa.

Art. 105. – Juriul este statornicit în toate materiile criminale
și pentru delictele politice și de presă, afară de cazurile statornicite prin
Constituțiunea de față.

Acțiunea pentru daune-interese rezultând din fapte și delicte de presă nu se
poate intenta decât înaintea aceleeaș jurisdicțiuni de competința căreia este delictul.

Art. 106.Justiția militară se organizează prin
osebită lege.

Art. 107. – Autorități speciale de orice fel, cu atribuțiuni de contencios
administrativ, nu se pot înființa.

Contenciosul administrativ este în căderea puterii judecătorești, potrivit
legii speciale.

Cel vătămat în drepturile sale, fie printr’un act administrativ de
autoritate, fie printr’un act de gestiune făcut cu călcarea legilor și a
regulamentelor, fie prin rea voință a autorităților administrative de a
rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la instanțele
judecătorești pentru recunoașterea dreptului său.

Organele puterii judiciare judecă dacă actul este ilegal, îl pot anula sau
pot pronunța daune civile până la data restabilirii dreptului vătămat, având
și căderea de a judeca și cererea de despăgubire, fie contra autorității
administrative chemate în judecată, fie contra funcționarului vinovat.

Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ,
precum și acele de comandament cu caracter militar.

CAPITOLUL V
Despre instituțiunile județene și comunale

 

Art. 108. – Instituțiunile județene și comunale sunt regulate de
legi.

Aceste legi vor avea de bază descentralizarea administrativă.

Membrii consiliilor județene și consiliilor comunale sunt aleși de către
cetățenii români prin votul universal, egal, direct, secret, obligatoriu și
cu reprezentarea minorității, după formele prevăzute de lege. La aceștia se
vor putea adăuga prin lege și membri de drept și membri cooptați. Între
membrii cooptați pot fi și femei majore.

TITLUL IV
DESPRE FINANȚE

 

Art. 109. – Nici un impozit de orice natură nu se poate stabili
și percepe decât pe baza unei legi.

Art. 110. – Prin lege se pot crea impozite numai în folosul Statului,
județelor, comunelor și instituțiunilor publice cari îndeplinesc servicii de
Stat.

Art. 111. – Orice sarcină sau impozit județean sau comunal nu se poate
așeza decât cu învoirea consiliilor județene sau comunale în limitele stabilite de
lege.

Art. 112. – Nu se pot statornici privilegiuri în materii de
impozite.

Nici o excepțiune sau micșorare de impozit nu se poate statornici decât prin
o lege.

Monopoluri nu se pot constitui decât numai prin lege și exclusiv în folosul
Statului, județelor și comunelor.

Art. 113. – Nici un fond pentru pensiuni sau gratificațiuni în sarcina
tezaurului public nu se poate acorda decât în virtutea unei legi.

Art. 114. – În fiecare an Adunarea deputaților încheie socotelile
și votează bugetul.

Toate veniturile sau cheltuelile Statului trebuiesc trecute în buget și în
socoteli.

Dacă bugetul nu se votează în timp util, puterea executivă va îndestula
serviciile publice după bugetul anului precedent, fără a putea merge cu acel
buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

Art. 115. – Controlul preventiv și cel de gestiune a tuturor veniturilor
și cheltuelilor Statului se va exercita de Curtea de conturi, care supune în
fiecare an Adunării deputaților raportul general rezumând conturile de
gestiune al bugetului trecut, semnalând totdeodată neregulile săvârșite de
miniștri în aplicarea bugetului.

Regularea definitivă a socotelilor trebuie să fie prezentată Adunării
deputaților cel mai târziu în termen de doi ani dela încheierea fiecărui
exercițiu.

Art. 116. – Pentru toată România este o singură Curte de
conturi.

Art. 117. – Toate fondurile provenite din Case speciale,
și de cari guvernul dispune sub diferite titluri, trebuie să fie cuprinse în bugetul general al
veniturilor Statului.

Art. 118. – Legile financiare se publică în Monitorul Oficial ca
și celelalte legi și regulamente de administrațiune publică.

TITLUL V
DESPRE PUTEREA ARMATĂ

 

Art. 119. – Tot Românul, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, face parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor
speciale.

Puterea armată se compune din: armata activă cu cadrele ei permanente,
rezerva ei și milițiile.

Art. 120. – Gradele, decorațiunile și pensiunile militarilor nu se pot lua
decât numai în virtutea unei sentințe judecătorești și în cazurile
determinate de legi.

Art. 121. – Contingentul armatei se votează pentru fiecare an de ambele
Corpuri legiuitoare.

Art. 122. – Se va înființa un Consiliu superior al apărării
țării
, care va îngriji, în mod permanent, de măsurile necesare pentru organizarea
apărării naționale.

Art. 123. – Nici o trupă armată străină nu poate fi admisă în serviciul
Statului, nici nu poate intra sau trece pe teritoriul României decât în puterea unei anume
legi.

TITLUL VI
DISPOZIȚIUNI GENERALE

 

Art. 124. – Culorile drapelului României sunt: Albastru, Galben și Roșu, așezate vertical.

Art. 125. – Reședința guvernului este în Capitala țării.

Art. 126.Limba românească este limba oficială a Statului român.

Art. 127. – Nici un jurământ nu se poate impune cuiva decât în puterea unei legi, care hotărăște și formula lui.

Art. 128. – Constituțiunea de față nu poate fi suspendată nici în total, nici în parte. În caz de pericol de Stat se poate prin lege institui starea de asediu generală sau parțială.

TITLUL VII
DESPRE REVIZUIREA CONSTITUȚIUNII

 

Art. 129. – Constituțiunea poate fi revizuită în total sau în parte din inițiativa Regelui sau oricăreia din Adunările legiuitoare.

În urma acestei inițiative ambele Adunări, întrunite separat, se vor rosti
cu majoritate absolută, dacă este locul ca dispozițiunile constituționale să
fie revizuite.

Îndată ce necesitatea revizuirii a fost admisă, ambele Corpuri legiuitoare
aleg din sânul lor o comisiune mixtă, care va propune textele din
Constituțiune ce urmează a fi supuse revizuirii.

După ce raportul acestei comisiuni va fi citit în fiecare Adunare, de
două ori în interval de cincisprezece zile, ambele Adunări întrunite la un loc,
sub președinția celui mai în vârstă dintre Președinți, în prezența a cel
puțin două treimi din totalitatea membrilor ce le compun, cu majoritate de
două treimi, stabilesc în mod definitiv cari anume articole vor fi supuse
revizuirii.

În urma acestui vot Adunările sunt de drept dizolvate și se va convoca
corpul electoral în termenul prescris de Constituțiune.

Art. 130. – Adunările cele noui proced în acord cu Regele la modificarea
punctelor supuse revizuirii.

În acest caz Adunările nu pot delibera dacă cel puțin două treimi a
membrilor din cari se compun nu sunt prezenți și nici o schimbare nu se
poate adopta dacă nu va întruni cel puțin două treimi ale voturilor.

Adunările alese pentru revizuirea Constituțiunii au o durată
constituțională obișnuită și, în afară de modificarea Constituțiunii, ele
funcționează și ca Adunări legiuitoare ordinare.

Dacă Adunările de revizuire nu-și pot îndeplini misiunea, nouile Adunări vor
avea acelaș caracter.

TITLUL VIII
DISPOZIȚIUNI TRANSITORII ȘI SUPLIMENTARE

 

Art. 131. – Sunt și rămân cu caracter constituțional
dispozițiunile din legile agrare privitoare la pământurile cultivabile, pădurile
și bălțile expropriabile în total sau în parte, la starea lor juridică, la subsol, la
prețuire, la modul de plată, etc., așa precum sunt formulate în articolele
de mai jos ale fiecăreia din legile agrare și cari articole, în întregul
lor, fac parte integrantă din prezenta Constituțiune și ca atare nu se pot
modifica decât cu formele prevăzute pentru revizuirea Constituțiunii, și
anume:

  1. Art. 1 (unu) alin. II, art. 2 (doi), 3 (trei) alin. I, art. 4
    (patru), 6 (șase), 7 (șapte), 8 (opt), 9 (nouă), 10 (zece), 13
    (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (șasesprezece), 18
    (optsprezece), 21 (douăzeci și unu), 23 (douăzeci și trei), 32
    (treizeci și doi), 36 (treizeci și șase) și 69 (șasezeci și nouă)
    din legea pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova și
    Dobrogea (vechiul Regat) din 17 Iulie 1921
    ;
  2. Art. 2 (doi), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (șase), 7 (șapte), 8
    (opt), 9 (nouă), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douăsprezece), 13
    (treisprezece), 16 (șasesprezece), 45 (patruzeci și cinci), 46
    (patruzeci și șase), 47 (patruzeci și șapte), 48 (patruzeci și opt),
    49 (patruzeci și nouă), 50 (cincizeci) și 53 (cincizeci și trei) din
    legea pentru reforma agrară din Basarabia din 13 Martie
    1920
    ;
  3. Art. 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (șase), 7 (șapte), 8
    (opt), 9 (nouă), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douăsprezece), 13
    (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (șasesprezece), 18
    (optsprezece), 22 (douăzeci și doi), 24 (douăzeci și patru), 32
    (treizeci și doi), 50 (cincizeci) și 85 (optzeci și cinci) din legea
    pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș
    din 30 Iulie 1921
    ;
  4. Art. 2 (doi), 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci) punctul a alin. I,
    art. 6 (șase), 7 (șapte), 9 (nouă), 10 (zece), 12 (douăsprezece), 13
    (treisprezece), 29 (douăzeci și nouă), 31 (treizeci și unu) și 55
    (cincizeci și cinci) din legea pentru reforma agrară din Bucovina
    din 30 Iulie 1921
    .

Art. 132. – În scop de a se satisface trebuințele normale de lemne de foc
și de construcție ale populației rurale din vechiul Regat, Basarabia și
Bucovina, Statul e dator ca din pădurile sale din câmpie, deal sau munte să
destine suprafețele necesare în acest scop.

În vechiul Regat și în Bucovina, acolo unde Statul nu ar avea păduri, într’o
rază de douăzeci kilometri de centrul comunei, pentru satisfacerea
trebuințelor mai sus arătate, el prin derogare dela art. 7 lit. c și art. 8
lit. a, b și c din legea pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia,
Moldova și Dobrogea din 17 Iulie 1921 și dela art. 5, punctul a, alin. IV și
dela art. 6 și 7 din legea pentru reforma agrară din Bucovina din 30 Iulie
1921, va putea expropria din pădurile persoanelor juridice fie publice, fie
private, cari s’ar afla în această rază și numai în lipsa acestora, va
expropria proporțional din pădurile tuturor proprietarilor particulari,
aflate în această rază, însă numai în limita acestor trebuințe și în toate
cazurile cu respectul unei suprafețe intangibile de una sută hectare de
fiecare proprietate.

Nu sunt expropriabile, oricare ar fi proprietarul, pădurile replantate sau
în curs de replantare.

Contractele de vânzare spre exploatare a pădurilor expropriabile cari vor fi
în vigoare în momentul exproprierii, se vor respecta.

Pădurile astfel expropriate rămân în proprietatea Statului și se vor
administra și exploata de dânsul spre a satisface potrivit legii și în prima
linie nevoile de mai sus.

Exproprierea acestor păduri se va face cu dreaptă și prealabilă despăgubire
fixată de justiție.

Modul de expropriere va fi regulat prin lege specială.

Art. 133. – Se ratifică decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decemvrie 1918,
publicat în Monitorul Oficial No. 223 din 30 Decemvrie 1918, privitor la
acordarea drepturilor cetățenești; No. 2.085 din 22 Mai 1919, publicat în
Monitorul Oficial No. 33 din 28 Mai 1919, și No. 3.464 din 12 August 1919,
publicat în Monitorul Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la
încetățenirea evreilor cari locuiau în vechiul Regat.

Deasemenea se ratifică și toate decretele-legi de încetățenire
individuală, cari s’au făcut înaintea decretelor specificate mai sus.

Evreii, locuitori din vechiul Regat, cari nu’și vor fi regulat încetățenirea
în termenul prevăzut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919, vor
putea face declarațiunile de încetățenire conform decretului-lege No. 2.085
din 22 Mai 1919, în termen de trei luni dela promulgarea acestei
Constituțiuni.

Art. 134. – Până la facerea unei legi de organizare a Consiliului legislativ
prevăzut în această Constituțiune, prezentarea proiectelor de legi înaintea
Corpurilor legiuitoare va continua să se facă în conformitate cu legile și
regulamentele azi în vigoare.

Art. 135. – Până la promulgarea legii speciale bazată pe principiile din
prezenta Constituțiune, legile relative la organizarea și judecarea
contenciosului administrativ rămân în vigoare.

Art. 136. – O lege specială va fixa lista civilă a Întâiului
Rege
al României întregite.

Art. 137. – Se vor revizui toate codicile și legile existente
în diferitele părți ale Statului român spre a se pune în armonie cu Constituțiunea de
față și asigura unitatea legislativă.

Până atunci ele rămân în vigoare.

Din ziua promulgării Constituțiunii, sunt însă desființate acele dispozițiuni din legi, decrete, regulamente
și orice alte acte contrarii celor înscrise în prezenta Constituțiune.

Art. 138. – Actualele Adunări naționale după promulgarea prezentei
Constituțiuni pot funcționa până la expirarea mandatului lor legal.

În acest timp ele vor trebui să facă, pe baza principiilor din această
Constituțiune, legea electorală.

Până la facerea acestei legi, decretele-legi electorale rămân în vigoare.